După acest moment penibil, poliţista a refuzat să fie amprentată. I s-a solicitat acest lucru pentru a fi scoase din calcul amprentele sale. Întreaga anchetă putea fi compromisă din cauza neglijenţei ei. În acest context, Corin Nicoleta Gheban a fost sancţionată cu o mustrare scrisă de către Comisia de Disciplină din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi (IPJ). Colegii ei susţin că abaterea săvârşită este extrem de gravă şi că femeia ar fi putut fi dată afară din Poliţie. Aproximativ patru ani s-a războit polişista cu şefii IPJ Iaşi. Şi nu s-a oprit aici!
Corina Nicoleta Gheban a chemat în judecată şi Guvernul României, dar şi Ministerul Afacerilor Interne, pentru a fi anulat Ordinul Ministrului în baza căruia a fost sancţionată. Poliţista a pierdut procesul deschis împotriva instituţiei la care lucrează. Curtea de Apel Iaşi a arătat că poliţista a fost sancţionată pe bună dreptate. Este posibil ca „meciul” să se mute la Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie pentru că decizia judecătorilor ieşeni nu este definitivă.
„Respinge, ca inadmisibile, capetele de cerere din actiune privind constatarea inexistentei juridice a Ordinului MAI nr.400/2004 , respectiv constatarea ca Ordinul MAI nr.400/2004 nu este un act normativ, formulate de reclamanti în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne”, se arata în decizia Curtii de Apel Iasi, luata în urma cu putin timp.